Nu vindem o franciză, ci un plan de business care a fost verificat și evaluat în ultimii ani prin performanța a peste 500 de unități 5 to go.
#DESCOPERA
Expansiunea.
Nu ne recomandă vocea și talentul personal, ci vocea celor peste 70.000 de oaspeti care revin mulțumiți în fiecare zi la noi, și talentul celor peste 250 de parteneri francizați.
#OBSERVA
Transparenta.
Suntem o companie cu o activitate transparentă și am împărtășit cu bucurie fiecare realizare, dar și fiecare eșec de care ne-am lovit.
#CUNOASTE
Cresterea solida.
Oferim condiții și termeni de franciză competitivi pentru că ne dorim ca experiența 5 to go să fie cunoscută de cât mai multe persoane, iar singura rețetă pentru o creștere durabilă este profitabilitatea pe care o înregistrează francizații.
#SIMTE
Experienta.
Suntem întotdeauna aici și acolo pentru partenerii noștri, dar și pentru clienți. 5 to go este o poveste pe care o scriem împreună, iar fiecare reușită are în spate experiența tuturor celor care cred în fiecare zi în concept.
5 to go in cifre
Dacă ai ajuns aici înseamnă că avem deja un lucru în comun: pasiunea pentru branduri românești de succes!
Redeventa lunara
4% din C.A. + TVA
Taxa franciza
4500 Eur + TVA
Fond marketing global
1.5% din C.A. + TVA
Durata contract
5 ani (plus 5 ani)
investitie totala
15.000 – 20.000 Eur + TVA
Taxa franciza inclusa.
LOCALITATI TARGETATE
minim 10.000 locuitori
SUPRAFATA RECOMANDATA
10-50 m.p.
ai NEVOIE DE MAI MULTE
INFORMATII?
5 to go scrie povești de succes alături de partenerii francizați mizând pe planuri de business eficiente și personalizate care să îți asigure flexibilitate și independență financiară. Descarca PDF-ul cu informatii despre franciza si fii chiar TU urmatorul antreprenor 5 to go.
In echipa 5 to go castigam impreuna. Suntem antrenorul care creaza oportunitati si contexte, ofera terenul de joc si regulile si aduce cu sine suporterii. Te vom provoca si te vom scoate din zona de confort, insa ne-ar placea sa dispui de urmatoarele atuuri:
01
Ambitios
Dornic să atingă noi culmi și să-și depășească limitele în mod constant, cu o doza impresionanta de ambiție.
02
Onest & Transparent
Autentic si sincer, orientat catre comunicare eficienta, integritate și transparența.
03
Deschis & Curajos
Explorator din fire, deschis catre invonatie si schimbare, cu un atuu puternic in explorarea noilor orizonturi.
04
Orientat catre oaspeti
Simț innascut pentru a oferi servicii și produse de cea mai înaltă calitate, cu un zâmbet și un entuziasm autentic.
05
Imbratiseaza valorile 5 to go
Împărtășește în mod natural valorile brandului, înțelege și promoveaza principiile și viziunea fără efort.
ÎNSCRIE-TE ACUM!
Fii chiar TU urmatorul antreprenor din comunitatea ta! Completeaza formularul de inscriere si in cel mai scurt timp un coleg va lua legatura cu tine.